Ma gandeam la totul felul de titluri care mai de care mai catchy: “Punguta cu doi chiloti”, “Chilotii buclucasi”. Dar am zis ca intotdeauna ca viata de zi cu zi e mai captivanta decat orice telenovela. Se facu ca intr-o seara racoroasa de vara, chiar de ziua mea, sa-mi iasa in cale o mireasa. Cam rubensiana, cu slapi,cu alaiul de rapitori dotati cu aducatoare de bucurie incetosata (bere), dar cine sunt eu sa judec. Si ni s-a adresat cea mai sincera, misterioasa si disperata oferta: “Am avea nevoie de chilotii unei domnisoare ca sa-l facem gelos pe mire!”. Mire care intarzia sa-si faca simtita prezenta in vreun fel. Poate savura ultimele clipe de burlacie cu vreo domnisoara de onoare. Soarta imi scoase in cale un om la nevoie si culmea, eu puteam sa-l ajut. In rucsac salasluiau o minunata pereche de chiloti satinati (nah, ca acum stiti si cum imi sunt chilotii), noi-nouti. Dar cine sunt eu sa ma pun in calea fericirii unei mirese? Fie chiar si una care nu ar fi avut cum sa se puna in chilotii mei. Si uite asa , chilotii mei au facut fericita o persoana. Fara mine in ei.

As putea gusta o piatra, desi e al meu. Blogul meu. E cam vechi si prafuit. Sa-i spunem vintage. La fel ca toate lucrurile pretioase, trebuie pastrat. A fost alaturi de mine cand aveam nevoie de cuvinte, de oameni, de amintiri, de maine. Ma cunoaste si ma lasa sa ma cunosc. Acum ma recunosc, eu eram cea care iubea stelul instelat, marea si prajiturile de la Tuffli. Acum sunt eu. Mona. De data asta reloaded cu bucurii si incredere. Si ce e mai important, cu aceeasi oameni in suflet, dar de data asta si cu mine acolo. Pentru ca MONA POATE, MONA STIE, MONA FACE GALAGIE!

Azi am vrut sa beau o cafea in minunata oaza numita Tuffli.”Cu zahar,cu lapte sau simpla?”…Prima idee era sa incep ziua frumos si am ajuns tot in punctul in care trebuia sa iau o decizie.Si desi am ales ceva ce stiam sigur ca imi place,nu conteneam sa ma intreb ce ar fi fost daca…

A doua idee era sa ma bucur de inca o zi calda de toamna.Dar ceva nu ma lasa.O astfel de zi trebuia impartasita cuiva,unui prieten de suflet,din suflet.Insa eu eram singura.

Si ce e cu asta,o sa intrebati.Nimic,sunt doar niste idei.

Ce femeie nu a exclamat măcar o dată, amuzată şi enervată, cu ochii pe spate, oftând: “Ah, bărbaţii ăştia!”… Dar ce ne-am face fără ei? Pe cine am mai convinge să meargă cu noi la cumpărături, să ne aducă bluziţa “aia, dragă, cu două dunguliţe turcoaz”? Cine ne-ar mai întreba “Ce ai, dragă?” când suntem triste şi îngândurate, iar atunci răspunsul va veni cu siguranţă “nimic, nimic” (ca să vă uşurez chinul, sigur e vreo prostie pe care aţi făcut-o voi, bărbaţii )

Cine ne-ar mai face complimente pe care, al naibii de ciudat, avem tendinţa de a le cerşi , ca apoi să le respingem sau să le punem sub semnul întrebării: ” oare de ce mi-a zis tocmai azi că-s frumoasă?” De aia îi iubim: pentru că ei nu se întreabă de ce. Ei doar trăiesc. Se bucură de tot: de o bere cu prietenii (în timp ce tu, prietena/iubita/soţia/amanta lui, posibil geloasă, fierbi acasă de gânduri negre: cu ce fufă mi-o fi acum?), de o minge “introdusă” în poartă (nu vă gândiţi la prostii, de fapt cine sunt eu să vă judec, că eu mă gândesc…), de un sărut fără să se întrebe dacă i s-a dus gloss-ul.

Pentru ei viaţa e simplă. Şi pentru noi ar fi dacă nu ne-am mai face-o aşa de complicată, cu întrebări atât de vitale, cum ar fi: “Cu ce să îi mai fac pe plac?” “Cum să mă îmbrac?” “Mă mai iubeşte?”. Femei, învăţaţi de la ei, “răii” care ne fac viaţa mai frumoasă.

Ce poţi face cu un cer înstelat? Nimic altceva decât să iei fiecare stea în parte şi să-ţi pui o dorinţă. Ştiu,e valabil numai în cazul celor căzătoare, dar de ce sunt făcute regulile decât ca să fie încălcate….şi, ca orice femeie, am trişat: mi-am pus dorinţe… câte una pentru fiecare persoană importantă din viaţa mea. Eu nu aveam curajul să-mi doresc ceva. Să-ţi doreşti… asta da provocare! Atunci îţi dai seama de ceea ce ai şi ce nu ai. Ca să-ţi doreşti, trebuie să ştii în primul rând ce vrei cu adevărat.

E periculos să îţi doreşti ceva tocmai dacă este posibil să se îndeplinească. Ştiţi voi, prăjitura pe care ţi-o doreşti atât de mult şi o visezi şi e atât de bună până în momentul în care o ai. Dacă ţi s-a îndeplinit, ce poţi să îţi mai doreşti? De care prăjitură să îţi fie poftă? Şi până la urmă avem atâta energie să alergăm permanent după prăjituri? Mai ales când nu toate sunt bune pentru tine.

O dorinţă e un vis si cand ţi se îndeplineşte trebuie să hotărăşti dacă doreşti să o păstrezi sau să cauţi alte dorinţe. Când stiţi cu adevarat ce vreţi, profitaţi de cerul înstelat.

Sunt lucruri pe care le spui pentru că nu poţi să nu le spui, şi lucruri pe care le spui pentru că sunt alte lucruri pe care nu poţi să le spui. Nu se poate ca totul să fie roz. Pot doar să caut nuanţe care să le facă viaţa măcar puţin mai roz celor din jur. Adevărul poate fi uneori o dovadă de egoism. Nu există adevăr. Există numai adevărul meu şi adevărurile celorlalţi. Iar atunci când adevărul tău diferă de al celorlalţi, trebuie să îl ascunzi în cuvinte. Până la urmă, toţi purtăm măşti. Ce e în spatele lor ţine numai de lumea noastră, aceea în care alegem să ne ascundem.

O sa fie bine (Habar n-am ce o să fie, dar e mai comod să zic asta decât să aud cum te plângi)

Sunt alături de tine (Bine, poate nu alături-alături, dar fii convins că o să mă gândesc numai la tine pe plajă)

Eşti prea bun pentru mine/Nu te merit (E mai uşor sa îţi zic asta decât că vreau, pur si simplu să plec)

Ai grijă de tine (Eu n-am de gând să am)

Te iubesc (Cred că te iubesc)

Ţin la tine (Nu te iubesc…)

Nu mi-e frică (Mi-e frică)

Îţi stă bine in blugii ăştia (Măcar de te-ai imbrăca numai in ei, să se uite lumea numai la mine)

Da, poti să îţi faci părul aşa, o să te iubesc oricum (Doar că aşa, mai în silă)

Da, am citit-o, dar mai demult (Rilke şi mai cum ?)

The Road to Cetăţuia… Special Guest Appearance by… VACA

Am aflat că poţi să te transformi într-un Simpson din câteva clickuri. M-am jucat şi eu şi am ieşit aşa:

Pentru că pot! Femeile (se) mint când le auzi zicând:

• Încă mai pot îmbrăca jeanşii din liceu (da, şi acest lucru nu îl ştie nimeni ) – asta se întâmplă pe stomacul gol şi pentru că pantalonii sunt dintr-un material puţin elastic;
• Nu răspunde la telefon pentru că e ocupat;
• E doar o pauză. Vrea să fie singur (desigur ) o perioadă, dar mă iubeşte ca în prima zi ;
• Până la urmă sexul nu este atât de important pentru mine; Da, da… iar legendarul vibrator din “Sex and the City” este nefolosit şi are rol de obiect decorativ.. în sertarul tău;
• Nu cred în horoscop. Dar ce potriveală atunci când vânzătoarea nu ţi-a dat restul de la pâine, doar pentru că astrele ţi-au prezis că o să ieşi în pagubă.

Da, există aşa ceva ca minciuni “preferate” pe care le folosim ca să ne protejăm imaginea… şi ca să le protejăm imaginea. E o vorbă care spune că fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui. Un moment de tăcere însoţit de o privire pătrunzătoare, ochi în ochi, un zâmbet tolerant când tu de fapt fierbi, apropierea delicată a degetelor sau felul în care ţi se simte respiraţia când îi şopteşti un mic secret la ureche, un suspin bine dozat, o replică de agăţat pot face minuni.

Nasol moment însă când începi să crezi în mimat. Devine o datorie, o realitate în care te pierzi, te minţi de dragul mimatului. Un mod de viaţă comod, ghidat de reviste pentru femei şi reviste pentru bărbaţi, asta ca să fie clar că regulile nu sunt aceleaşi pentru toţi muritorii.

Putem mima orice: frumuseţea, dragostea, fericirea, sinceritatea, o relaţie întreagă, chiar orgasmul. Dar ce ne facem când dăm peste un original”?

Marea e cel mai bun lucru din lume. Probabil de asta se şi cheamă mare şi nu mică. Chiar dacă nu durează mult (stau numai 3 zile), calitatea contează. Până la urmă marea nu e buna doar pentru că se cheamă aşa, important e să ştii să o foloseşti. Şi anul ăsta am de gând să o folosesc cum e mai bine: cu prieteni buni, de ziua mea. Hamsii, shaorma, colăcuţ, şlăpişorii aceia drăgălaşi de la Leonardo, rochiţa roz, ulei de plajă (citeşti, dragă? mâinile pe tastatură te rog), cort, RedBull (doar nu o să cumpărăm), chitară, Alina, Lori, Miha, Monica, Adi, Bogdan, Cosmin, Gabi.

Nu ştiu să înot, dar în marea asta merită să risc să mă înec. Ştiţi momentul ăla când îţi lipeşti nasul de geamul murdar al trenului… după un drum chinuitor de frumos, la capatul căruia e EA…MAREA….unde poţi sa visezi, să fii liber, unde să fii gol e totuna cu a nu fi gol. În toată gălăgia şi agitaţia de acolo, marea înseamnă totuşi linişte. Mă întorc la ea ca la un prieten. Marea e un punct de sprijin, e mereu acolo, sinceră întotdeauna: şi când e calmă şi când e înspăimântător de agitată. Dacă am fi toţi atât de deschişi… Lumea ar fi mai bună dacă am avea, fiecare dintre noi, un suflet atât de mare. Să putem primi în el toată căldura şi bucuria oamenilor de lângă noi. Oamenii fug în fiecare vară de la griji, de la rapoarte şi dosare şi chitanţe şi prezentări, iar acolo sunt aşa cum ar trebui să fie tot timpul: goi, fericiţi şi uneori lipicioşi de la ulei. Ce poate fi mai bun decăt sarea rămasă pe buze după un sărut sincer şi nevinovat în mijlocul mării? Copii în funduleţul gol care aleargă sau se joacă (în nisip, ştiţi voi…) şi miros de alge şi de hamsii şi de porumb fiert… Până şi ghiulurile burtoşilor nu mai sunt atât de stridente la mare. Doar spuneam că acolo suntem sinceri, aşa sunt ei… La mare nu judecăm pe nimeni, mai bine mai luăm o gură de apă sărată.

Marea înseamnă FERICIRE.